Începând din acest an, medicamentele expirate sau neutilizate de către pacienți trebuie să fie depozitate în containere speciale amplasate în curțile unităților sanitare.
Aceste zone sunt supravegheate atent, fie prin intermediul sistemelor video, fie cu sprijinul personalului de pază.
Spitalul Bagdasar Arseni este unul dintre marile spitale din Capitală care a implementat printre primele acest sistem, încă de la începutul anului.
Medicul epidemiolog Andreea Preda atrage atenţia asupra unei greşeli pe care o fac o parte a celor care aduc medicamentele la spital, în locul special amenajat: pun în pungi şi lucruri personale precum cosmetice sau chiar prezervative, deşi este interzis acest lucru.
Problema cu care ne confruntăm noi este că aduc şi alte lucruri decât cele pe care au voie să le aducă, adică medicamente. Rujuri, tot felul de cosmetice, lucruri intime, uneori chiar prezervative. Aduc tot felul de lucruri care nu ar trebui eliminate ca medicamente, pot fi eliminate ca deşeuri, ca menajere, ca orice altceva.– transmite Andreea Preda.
Potrivit legii 269/2023, care modifică și completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, medicamentele expirate și/sau neutilizate provenite de la populație vor fi colectate la spitalele publice sau private, care sunt obligate să le primească în scopul eliminării finale.
„În ceea ce priveşte spitalele, toată lumea are la îndemână un spital major în care este o curte supravegheată video în care persoanele vor putea arunca aceste medicamente în containere specifice unde sunt instrucţiuni pentru public. Anumite spitale pot face orare pentru predarea deşeurilor. Încurajăm oamenii să strângă medicamentele, să le ducă acolo, niciodată ele nu trebuie aruncate în pânza freatică, aici vorbim de chiuvetă sau toaletă, în cel mai rău caz, dacă eram ca în Germania, se aruncau în gunoiul menajer, acesta era dus la incinerare, dar la noi în ţară nu se produce acest lucru. Deci, acum, pacienţii, precum strâng tot ce înseamnă ambalaje pentru returnarea garanţiei, acum pot strânge medicamentele să le ducă într-un spaţiu sigur, supravegheat video, pentru distrugere. Nu farmacistul spitalului se ocupă, este vorba despre o persoană care este de către spital avizată pentru a se ocupa de aceste deşeuri. Sperăm ca toate spitalele să poată amenaja aceste spaţii”, a spus Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte al Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor.
Acest proces de colectare și eliminare adecvată a medicamentelor expirate este crucial pentru a preveni riscul de intoxicații accidentale sau de abuz, precum și pentru a reduce poluarea apei și a solului.
Prin aducerea medicamentelor expirate la spitale, oamenii contribuie la prevenirea accesului la aceste substanțe pentru persoanele care ar putea să le utilizeze în mod incorect sau neautorizat. De asemenea, această practică promovează o conștientizare mai mare în rândul populației cu privire la importanța gestionării responsabile a medicamentelor și a protejării mediului înconjurător.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNew