Primăria Municipiului București, în colaborare cu Apa Nova, a inițiat o serie de măsuri pentru protejarea populației în fața valului de căldură care afectează orașul în aceste zile. Printre acțiunile principale se numără distribuirea gratuită a apei potabile și amenajarea unor puncte de răcorire în zonele intens circulate.
Astfel, începând de ieri, au fost puse în funcțiune șase instalații moderne de răcorire, amplasate în următoarele locații centrale:
- Universitate (în fața Teatrului Național);
- Str. Halelor (lângă stația de metrou);
- Intrarea în Parcul Titan;
- În fața magazinului Bucur Obor;
- Calea Victoriei (la Cercul Militar Național);
- Piața Unirii.
Acestea sunt disponibile zilnic, între orele 10:00 și 22:00.
Totodată, se distribuie aproximativ 35.000 de sticle de apă zilnic în cele mai aglomerate puncte ale orașului: intersecții mari, stații STB și zone pietonale intens circulate. Acțiunea va continua pe toată durata perioadei caniculare.
În plus, locuitorii Capitalei au acces la 113 cișmele aparținând Apa Nova, amplasate în toate cele șase sectoare. Cișmelele sunt echipate cu coduri QR care permit accesul la buletinele de analiză a apei, disponibile online: https://www.apanovabucuresti.ro/…/buletine-analiza-cismele.
Distribuția cișmelelor pe sectoare este următoarea:
- Sector 1 – 28 cișmele
- Sector 2 – 20
- Sector 3 – 17
- Sector 4 – 15
- Sector 5 – 19
- Sector 6 – 14
În paralel, Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (A.L.P.A.B.) gestionează 29 de cișmele funcționale în marile parcuri ale orașului, printre care Herăstrău (15 cișmele), Tineretului, Carol I, Cismigiu, Floreasca, Izvor și Parcul Circului.
Primăria recomandă cetățenilor să evite deplasările în orele de vârf, să se hidrateze constant și să utilizeze facilitățile disponibile gratuit, pentru a trece în siguranță peste perioada de caniculă.