Mașini ridicate din statiile TCE Ploiești și zeci de amenzi.
Parcarea mașinilor în stațiile de autobuz din Ploiești devine obișnuiță. Este motivul pentru care polițiști locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au efectuat în zilele de 14 și 15 februarie 2023, o acțiune având ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care opresc/staționează în stațiile de transport persoane T.C.E. Ploiești.
Verificările au avut loc în următoarele locații: Bulevardul Republicii, Șoseaua Vestului, strada Gh. Grigore Cantacuzino, Bd. București, str. Gh. Doja, str. Tache Ionescu.
Astfel, au fost avertizați (prin aplicarea de înștiințări pe parbrizele autovehiculelor) un număr de 6conducători auto, iar 16 au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 3.915 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 142 și 143 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, republicată. De asemenea, cu sprijinul S.C. S.G.U. Ploiești, au fost ridicate 3 autovehicule.
Acțiunile vor continua în funcție de efectivele disponibile și activitățile specifice desfășurate la nivelul Municipiului Ploiești.
Ploieștenii trebuie să știe ca pot apela la Dispeceratul instituției, la numerele de telefon 0244/954 și 0244/513255, precum și prin intermediul adresei de e-mail : office@polocploiesti.ro.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.