O mașină răsturnată pe DN 1B, centura de nord a Ploieștiului, A fost descoperită de către participanții la trafic, sambătă, cu puțin înainte de miezul nopții. Autoturismul era serios avariat, iar în interior martorii au putut să observ mai multe obiecte răsturnată pe plafon. Doar că la momentul la care aceștia s-au oprit în dreptul mașinii, crezând că înăuntru s-ar putea afla cel putin o victimă, au constatat că nu se mai afla nimeni acolo.
A fost chemată de urgență poliția care a si început cercetările. Din primele date se pare că mașina aparține unei femei de 42 de ani, din Otopeni.
Nu se stie daca la momentul producerii evenimentului aceasta se afla la volan.
Politistii au sigilat autoturismul serios avariat, si urmeaza sa fie ridicat din locul respectiv.
Pentru a decoperi daca a existat vreo victima in urma accidentului de circulatie, oamenii legii au facut verificari si la Spitalul Judetean De Urgenta. Medicii de aici, însă, nu au avut un pacient care sa fi avut leziuni posibil rezultate în urma unui astfel de eveniment.
Potrivit legii dacă nu se stabilește faptul că in urma evenimentului a rezultat o victimă, accidentul va fi considerat unul cu pagube materiale și nu se poate lua în discuție fuga de la locul accidentului.
Proprietara mașinii este așteptată la sediul Inspectoratului Județean de poliție Prahova pentru a primi dovada de reparatie. Potrivit legii atunci va fi testată cu aparatul etilotest dar și pentru aflat dacă a consumat substanțe cu efect psihoactiv. Chiar dacă este posibil ca aceasta să nu se fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.