MAȘINĂ ÎN FLĂCĂRI, ÎN PLOIEȘTI

Costin
1 Min Read

O mașină a fost cuprinsă de flăcări, luni seară, în Ploiești. Focul s-a extins și la alte aututurisme care se aflau în apropiere. Se pare că vâlvătaia a pornit de la un scurtcircuit.

Incendiul a izbucnit pe strada Carol Davila.  Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare si o ambulanță SMURD. Mașina la care s-a produs incendiul a ars aproape în totalitate, un autoturism a avut afectată vopseaua  iar la un altul, electric, au fost afectate elementele din plastic. Pompierii au stabilit drept cauză: un scurtcircuit electric.

Share This Article
Niciun comentariu