PMP în război cu PSD-ALDE

Amandamentele propuse de către PMP în Parlamentul României au fost respinse categoric de către reprezentanții puterii. Deputatul PMP Prahova, Cătălina Bozianu afirmă că printre propunerile respinse au fost și cele care avea ca obiect atragerea de fonduri pentru investiții în Prahova.

„Aseară târziu, mașina de vot și de abuz parlamentar a puterii PSD-ALDE a respins în bloc toate amendamentele pe care le-am formulat, atât eu, cât și colegii mei din PMP, la Legea Bugetului de Stat pe domeniul păstorit de Ministerul Dezvoltării. Amendamentele noastre, care aveau ca obiect atragerea de fonduri pentru investiții în județele pe care le reprezentăm, nici măcar nu au mai fost dezbătute.

Prevalându-se de modificările nedemocratice ale Regulamentului, adoptate în mare grabă săptămâna trecută, parlamentarii puterii au votat mecanic bugetul impus de guvern. În mod suspect, au acceptat patru amendamente ale unor liberali, probabil în virtutea vechii tovărășii din USL.

Chiar dacă nu am reușit să clintim mașinăria PSD-ALDE, noi, cei de la PMP, am încercat să ne facem cât mai bine datoria față de oamenii pe care-i reprezentăm. Am formulat amendamente conforme nevoilor de dezvoltare ale țării, le-am fundamentat și le-am susținut din toate puterile. Civilizat, cu argumente și fără circ, așa cum îi doare cu adevărat pe cei la PSD-ALDE, care au ajuns să confunde țara cu propria moșie și Bugetul de Stat, cu propriul cont bancar. ”

Vă asigur că nu ne dăm bătuți. Lupta noastră pentru România și pentru Prahova continuă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *