Sursă foto: Digi24

Angajații din Învățământ vor beneficia de creșteri salariale ce vor porni de la 760 de lei net și ajung până la 1.420 de lei, conform ordonanței de urgență nr. 57 din 2023. Anunțul a fost făcut public de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Angajații din Educație o să primească salariile majorate în luna iulie, deoarece atunci se face plata pentru luna iunie.

Pentru cadrele didactice și auxiliare, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie, iar pentru personalul nedidactic cu 400 de lei brut, conform Ordonanței de urgență nr 57/2023.

Marius Nistor: „Greva este declanșată de federațiile sindicale. Federațiile sindicale, ca organizatoare, decid suspendarea pe baza votului dat de către organizațiile membre. Nu are nicio legătură nici cu ministerul, nici cu inspectoratele, nici cu școlile.

Noi avem o grilă făcută, așteptăm să începem negocierile. Din câte am văzut, astăzi, Ministerul Muncii ar trebui să înceapă demersurile, noi suntem pregătiți.”

Vezi aici declarațiile complete oferite de liderul sindicalist Marius Nistor.

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *