Marele maestru american de șah Daniel Naroditsky a murit la vârsta de 29 de ani, a anunțat familia sa prin intermediul Charlotte Chess Center, clubul la care activa, potrivit BBC
Cauza decesului nu a fost făcută publică, iar familia a descris moartea sa drept una „neașteptată”. În comunicat, Naroditsky este prezentat ca un „membru prețuit al comunității de șah, admirat și respectat de jucători și fani din întreaga lume”.
Cunoscut sub numele de „Danya”, el s-a remarcat nu doar prin performanțele de pe tabla de șah, ci și prin activitatea sa online. Canalul său de YouTube, care aduna aproape 500.000 de abonați, și contul de Twitch, cu peste 340.000 de urmăritori, erau dedicate lecțiilor video și partidelor comentate în direct. Prin aceste materiale, a reușit să atragă numeroși tineri spre șah și să popularizeze jocul la nivel global.
Federația Internațională de Șah (FIDE) a subliniat rolul său esențial în „popularizarea conținutului de șah online”, iar marele maestru Hikaru Nakamura, prieten apropiat al lui Daniel Naroditsky, a transmis că „este o pierdere uriașă pentru lumea șahului”.
Daniel Naroditsky a descoperit șahul la doar șase ani, când fratele său mai mare, Alan, i-a cerut ajutorul pentru a distra copiii la o petrecere de ziua lui. Talentul său a fost remarcat rapid de tatăl său, Vladimir, și de antrenorii săi.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.