Marea Neagră se confruntă cu un nivel alarmant de poluare cu microplastice, potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța. Analizele efectuate arată că peștii și fructele de mare consumate frecvent de români conțin fragmente de plastic invizibile cu ochiul liber, ridicând serioase semne de întrebare privind siguranța alimentară.
Marea Neagră, avertisment dur al oamenilor de știință
Datele studiului indică faptul că peste 90% dintre șprot și rapană și aproximativ două treimi dintre midiile analizate din Marea Neagră conțin microplastice, particule mai mici de 5 milimetri, descoperite atât în sistemul digestiv, cât și în țesuturile moi. Specialiștii explică faptul că apropierea de gurile de vărsare ale Dunării, care transportă zilnic cantități uriașe de deșeuri, contribuie major la poluarea accentuată a Mării Negre.
Cercetătorii avertizează că Marea Neagră, în special pe sectorul românesc, este mai afectată de plastic decât alte zone din regiune, iar acest lucru poate avea efecte pe termen lung asupra sănătății umane. Microplasticele pot provoca inflamații, stres celular și pot afecta sistemul imunitar, motiv pentru care sunt necesare măsuri urgente de reducere a poluării și o monitorizare strictă a produselor marine provenite din Marea Neagră.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.