Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, urmează să participe la o reuniune trilaterală cu prim-miniștrii Bulgariei, Nikolai Denkov, și Greciei, Kyriakos Mitsotakis, și va avea, de asemenea, întâlniri bilaterale cu cei doi lideri din cele două țări.

„Acest format trilateral reprezintă un factor de consolidare a cooperării între țările noastre și în regiune în domenii de importanță strategică nu doar pentru noi, ci pentru întreaga Europă, mai ales în acest context complicat pe care îl generează războiul declanșat de Rusia asupra Ucrainei. Întâlnirile pe care le voi avea la Varna vor fi o continuare a discuțiilor pe care le-am avut deja cu omologii mei din Bulgaria și din Grecia și sunt convins că soluțiile pe care le putem găsi împreună în direcția obiectivelor regionale deschid perspective de integrare și pentru proiecte de interes pentru România”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

De asemenea, reprezentanții delegației guvernamentale române vor lua parte la sesiunile de lucru care abordează subiecte legate de securitatea regională, colaborarea în domeniile energiei și transportului, incluse în agenda evenimentului de la Varna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *