Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că nu va participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, calificând drept ,,scandaloasă” situația de la gimnastică în care sportivele românce au fost tratate ,,într-un mod absolut dezonorant”.
,,Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situația scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Să retragi o medalie obținută pe muncă cinstită pe baza unei contestații, pe care nici antrenorii și nici tehnicienii de top nu o înțeleg, este total inacceptabil! Este inadmisibil ca, într-o competiție de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înțelegerea și excelența, o copilă care își câștigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de rezultatul muncii sale de patru ani! Eu nu am putut să îi privesc lacrimile și să accept cu seninătate că așa ceva este perfect normal!”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Prim-ministrul a subliniat că reacția a milioane de telespectatori din întreaga lume, care au rămas șocați de această scenă, indică o problemă în sistemul de organizare a competiției.
,,Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, rușii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certăm cu ei fără a avea mari șanse de câștig. Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu față de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care și-au probat din plin valoarea! Sabrina și Ana Maria, aveți alături o întreagă națiune pentru care munca și lacrimile voastre sunt mai de preț decât orice medalie, indiferent din ce metal prețios ar fi! Și vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce privește premiile, ca pe niște medaliate olimpice. Pentru că asta sunteți pentru noi toți!”, a transmis șeful Guvernului.
Acest gest vine în urma unei contestații care a dus la retragerea medaliei de bronz câștigată de Ana Bărbosu la proba de sol, după ce gimnasta americană Jordan Chiles a primit punctajul necesar pentru a depăși performanța româncei. Decizia a stârnit controverse și nemulțumiri atât în rândul publicului, cât și al oficialilor români.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews