Marcel Ciolacu, liderul PSD, a luat act de decizia PSD București de a o propune pe Gabriela Firea ca și candidat la Primăria Capitalei, însă se anticipează că jocul politic va fi mult mai complex și diversificat.

Potrivit informațiilor pe care le deținem, Marcel Ciolacu le-a comunicat colegilor săi din PSD că negocierile cu reprezentanții PNL vor continua, însă atât Gabriela Firea, cât și Sebastian Burduja (candidatul PNL) vor fi incluși în discuțiile viitoare.

PSD și PNL au planificat să efectueze sondaje de opinie, iar ulterior se va proceda la selectarea candidatului comun pe baza rezultatelor obținute. Marcel Ciolacu ar fi afirmat că Gabriela Firea și Burduja vor rămâne automat pe lista de candidați și vor fi evaluați în cadrul acestor sondaje.

De asemenea, Ciolacu a explicat că primarii de la Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6 vor avea în continuare susținerea PSD, respectiv PNL.

Pentru sectoarele 1 și 2, acolo unde sunt primari USR, PSD și PNL vor avea candidat comun și fiecare va susține candidatul celuilalt partid.

În ceea ce privește alegerile locale și europarlamentare de pe 9 iunie, Guvernul ia în considerare să prelungească programul secțiilor de votare până la miezul nopții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *