Sursa foto: Sfatul medicului

În multe situații, persoanele se pot îneca cu alimente și aceasta poate fi o problemă gravă care poate duce chiar la deces. Însă, manevra Heimlich poate fi de mare ajutor în astfel de situații.

Pentru a salva viața în cazul înecului cu mâncare sau aspirarea unui corp străin, este necesară efectuarea manevrei Heimlich. În acest scop, persoana care asistă la astfel de evenimente trebuie să își păstreze calmul și să solicite ajutor prin apelarea numărului de urgență 112.

În același timp, trebuie să efectueze compresii abdominale puternice prin îmbrățișarea victimei și aplicarea de presiune între ombilic și stern. Aceste compresii se repetă de cinci ori până când obiectul aspirat sau mâncarea care a produs înecul sunt expulzate.

Dacă victima poate tuși, este încurajată să facă acest lucru, iar dacă se află în stare de inconștiență, va fi culcată pe spate, cu capul întors într-o parte, și i se vor aplica aceleași compresii abdominale.

În cazul în care suntem noi înșine victimele sufocării, trebuie să împingem abdomenul superior pe o suprafață orizontală și dură, cum ar fi spătarul unui scaun. În cazul copiilor mici, manevra implică aplicarea a cinci bătăi între omoplați, în timp ce copilul este ținut cu fața în jos și susținut pe brațul stâng.

În general, sufocarea apare în timpul mesei și se poate recunoaște ușor prin următoarele semne:

  • persoana își atinge involuntar gâtul
  • nu poate respira, vorbi sau tuși
  • pielea devine roșie, apoi albastră (în cazul în care nu primește ajutor, victima își pierde cunoștința și poate muri)

Când nu mai ajunge oxigen la creier, acesta poate fi afectat grav, iar leziunile pot fi ireversibile dacă privarea de oxigen durează mai mult de trei minute.

Sursa: clicksanatate.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsiți pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *