Proiectul „EDWARD – The European Day Without A Road Death” este destinat conştientizării tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier, cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care nu respectă normele rutiere. Acțiunea îşi propune ca ziua de 21 septembrie 2016 să devină Ziua europeană fără niciun accident rutier mortal.

Scopul îl reprezintă adoptarea de către toate categoriile de participanţi la traficul rutier a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice. Viteza excesivă sau neadapată la condiţiile de drum, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau pe fondul oboselii, folosirea neregulamentară a telefonului în timpul conducerii autovehiculului, conducerea unor autovehicule cu defecţiuni tehnice constituie cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, abaterile comise de biciclişti, motociclişti, mopedişti, căruţaşi şi pietoni determină producerea de evenimente rutiere.

Şoselele nu sunt doar pentru şoferi, ci printre aceştia sunt şi alte categorii de participanţi la trafic, printre ei fiind unii care prezintă un risc crescut de a fi răniţi. Bicicliştii, pietonii, căruţaşii, motocicliştii, copiii şi vârstnicii sunt categorii vulnerabile de perticipanţi la trafic de care şoferii trebuie să ţină cont atunci când se află la volan. Conducătorii auto trebuie să circule cu prudenţă maximă, să anticipeze eventualele pericole şi să le evite în timp util.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *