Populația județului Prahova a scăzut considerabil în ultimii zece ani. Sporul natural negativ este principala cauză pentru această situație. Chiar și așa, în clasamentul național, județul se situează pe locul trei, după numărul de locuitori. Potrivit datelor provizorii ale celui mai recent recensământ, Prahova are puțin peste 695.000 de locuitori.

Institutul Național de Statistică a făcut publice primele date provizorii ale  Recensământului Populației și Locuințelor, runda 2021. Din datele adunate, reiese că numărul locuitorilor din județul Prahova se află într-o continuă scădere.

Potrivit datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică Prahova, în anul 2021, la nivelul județului, au fost înregistrate peste 13.500 de persoane decedate și s-au născut doar aproape 5700 de copii. De unde rezultă un spor natural al populației negativ, de aproape 8000 de persoane. Chiar și în aceste condiții, Prahova este printre județele cu cea mai numeroasă populație din țară.

La nivel național s-a constatat și că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă, remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice, de 65 ani și peste această vârstă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *