Codul Penal, a încercat să-ţi omoare iubita

Mai mulți deținuți, proaspeți absolventi de IV sau VIII clase, grație programului „A doua şansă”. În urma absolvirii  anului şcolar 2022 – 2023  15 deținuți au finalizat nivelul secundar (V – VIII) și  20 deținuți  au finalizat nivelul primar (I – IV)  primind diplome de absolvire  recunoscute  de Ministerul Educaţiei Naţionale.

 În conţinutul diplomelor nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor de şcolarizare în perioada executării pedepsei privative de libertate.

Activitatea de şcolarizare  în  unitatea de detenție  se realizează  în baza  Legii în acord cu Recomandările Europene  privind  educația în penitenciare, cu sprijinul  Centrului Școlar de Educație Incluzivă  nr. 1  Ploiești  și  a  Școlii Speciale Profesionale Plopeni, județul Prahova.

Potrivit dispozițiilor prevăzute în  Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în cazul participării persoanelor condamnate la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, acestea beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă, zile care se acordă numai în cazul absolvirii anului şcolar.   

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *