Mai multe străzi din Capitală vor fi închise pe 31 august pentru competiția L’Étape Romania by Tour de France

Dudau Andreea Valentina
3 Min Read

Bucureștiul devine pe 31 august capitala ciclismului: L’Étape Romania by Tour de France!

Pe 31 august, Capitala va găzdui din nou una dintre cele mai spectaculoase competiții internaționale de ciclism amator – L’Étape Romania by Tour de France presented by Decathlon.

Pentru o zi, Bucureștiul va fi „închis pentru mașini, deschis pentru bicicliști”, între orele 07:00 – 14:00, traficul rutier fiind restricționat pe mai multe artere principale.

Străzi închise traficului

Printre zonele vizate se află: Bulevardul Unirii, Bulevardul Mircea Vodă, Splaiul Unirii (sens spre București), Bulevardul Decebal, Bulevardul Basarabia, Calea Victoriei, Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Schitu Măgureanu, străzile Știrbei Vodă și Ion Câmpineanu, Șoseaua Kiseleff, străzile Buzești, Berzei, Vasile Pârvan, Bogdan Petriceicu Hașdeu, precum și Bulevardul Libertății. Organizatorii, împreună cu Poliția Rutieră, au pregătit trasee ocolitoare pentru șoferi.

Un eveniment inspirat din Tour de France

L’Étape Romania nu este doar o competiție sportivă, ci și o sărbătoare a ciclismului ca stil de viață. Startul spectaculos va fi dat din fața Palatului Parlamentului, într-o atmosferă ce amintește de marile curse de pe Champs-Élysées.

Traseele sunt adaptate pentru diferite niveluri de experiență:

  • City Adventure – 14 km (minim 7 ani);
  • The Ride – 42 km (minim 15 ani);
  • The Race – 85 km (minim 15 ani, pentru cei care vor o provocare sportivă reală).

Programul zilei

  • 07:30 – Start City Adventure (14 km)
  • 08:30 – Start The Ride (42 km)
  • 10:00 – Start The Race (85 km)
  • 13:30 – Festivitatea de premiere și activări pentru public

Participanții vor beneficia de trei puncte de alimentare (Start/Finish, Arena Națională și Piața Victoriei), sprijin tehnic permanent și echipe medicale profesioniste, inclusiv ambulanțe SMURD.

Piața Constituției – centrul festivalului de ciclism

„Race Village”-ul va fi din nou instalat în Piața Constituției și va include:

  • Expoziție Tour de France;
  • Zonă comercială sportivă (echipamente și nutriție);
  • Food court și spații de relaxare;
  • Zonă de masaj și pregătire fizică;
  • Scenă pentru activări și premiere.

„L’Étape Romania by Tour de France este mai mult decât o cursă – este o experiență colectivă, o celebrare a unui stil de viață activ și un moment de inspirație pentru oraș și pentru comunitate. Cu fiecare ediție, creștem în calitate, diversitate și impact. Vă așteptăm pe 31 august să fiți parte din cea mai frumoasă poveste de ciclism din România, unde avem onoarea ca Excelența Sa, domnul Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România, să fie din nou prezent.” – a declarat Tudor Ștefan Mocuța, CEO MPG.

Share This Article