Sursă foto: Wikipedia

Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești se pregătește intens pentru un eveniment de tradiție: Târgul de Crăciun, ajuns la a opta ediție. Lansată în 2016, această inițiativă reunește eforturile Comitetului de Părinți, ale Fundației „Nichita Stănescu”, ale echipei manageriale, elevilor voluntari și cadrelor didactice din toate ciclurile de învățământ.

Pe 19 decembrie 2024, între orele 9:00 și 16:00, curtea colegiului va deveni un spațiu al bucuriei, creativității și generozității. Vor fi expuse decorațiuni handmade, iar vizitatorii vor putea savura prăjituri proaspete și delicii culinare pregătite cu pasiune.

Evenimentul își păstrează și anul acesta caracterul caritabil, sprijinind atât cauze sociale, cât și performanțele academice. Fondurile strânse vor fi distribuite astfel: 70% vor merge către cazuri caritabile și proiectele claselor participante, iar 30% vor susține elevii olimpici, cluburile extracurriculare și modernizarea laboratoarelor școlii.

Programul artistic va fi susținut de talentații elevi ai colegiului, iar surpriza invitaților din lumea sportului promite să fie unul dintre momentele de neratat. Cluburile școlare, părinții și echipa școlii vor avea standuri speciale, iar partenerii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Ploiești vor reveni cu entuziasm, după succesul colaborării de la Târgul de Paște.

Nu vor lipsi nici tombola cu premii generoase, oferite de sponsori care au răspuns cu drag acestui proiect.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews