Ministerul Afacerilor Externe a transmis Autorității Electorale Permanente propunerile pentru sediile a 950 de secții de votare în străinătate, în contextul alegerilor pentru Președintele României și pentru Senat și Camera Deputaților din 2024, conform unui comunicat oficial.
Comparativ cu scrutinul europarlamentar din 9 iunie 2024, unde au fost organizate 915 secții, pentru alegerile din toamna anului 2024 s-a propus înființarea a 35 de secții suplimentare. Cele mai multe vor fi în Italia (158), Spania (147), Regatul Unit (107) și Franța (68), iar cele mai puține în Belgia (29) și Olanda (21).
Din păcate, din motive obiective, nu vor fi organizate secții de votare în Afghanistan, Rostov-pe-Don, Odesa, Sudan, Venezuela, Libia și Phenian. De asemenea, două secții din Germania (Freising și Ludwigsburg) nu vor fi disponibile din cauza lipsei spațiilor adecvate.
Alegătorii din zonele respective vor putea opta pentru secții alternative, aflate la aproximativ 50 km distanță. Au fost relocate 51 de secții în localități sau zone apropiate, pentru a răspunde nevoilor comunităților românești.
Votarea în străinătate pentru alegerile prezidențiale se va desfășura pe parcursul a trei zile, în fiecare tur (22-24 noiembrie și 6-8 decembrie 2024), iar pentru alegerile parlamentare pe 30 noiembrie și 1 decembrie 2024. Cetățenii români cu drept de vot aflați în străinătate vor putea vota pe baza unui act de identitate valabil.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews