Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Martinica, un teritoriu francez de peste mări, că, prin Ordinul prefectului regiunii, a fost restricționată deplasarea persoanelor pe drumurile și în spațiile publice între orele 21:00 și 05:00. Aceste măsuri sunt luate în contextul protestelor care afectează regiunea, conform unui comunicat de presă al MAE.
Franța a anunțat vineri că va impune noi măsuri de stare de asediu în insula Martinica, care a fost martoră, luna trecută, la proteste violente cauzate de creșterea prețurilor. Ordinul de restricție va fi valabil până pe 14 octombrie, ora 05:00.
Cetățenii români care se confruntă cu dificultăți sau situații de urgență sunt încurajați să solicite asistență consulară la Consulatul General al României la Paris, apelând numerele de telefon +33147052966 și +33147052755.
Pentru situații urgente, cetățenii români pot contacta următoarele consulate generale:
- Paris: +33680713729
- Marsilia: +33610027164
- Lyon: +33643627736
- Strasbourg: +33627050022
MAE recomandă consultarea site-urilor oficiale pentru informații actualizate și sfaturi de călătorie disponibile pe paginile paris.mae.ro, cgparis.mae.ro, lyon.mae.ro, marsilia.mae.ro, strasbourg.mae.ro și www.mae.ro. De asemenea, cetățenii români care călătoresc în străinătate pot găsi informații utile în secțiunea „Sfaturi de călătorie” disponibilă pe site-ul MAE.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews