Învins în primul tur al categoriei 66 kg, la greco-romane, de rusul Islambek Albiev, azi, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, luptătorul prahovean Ion Iulian Panait (35 ani) – recent aureolat cu titlul de ”Cetăţean de onoare al oraşului Bușteni” – a făcut o radiografie extrem de dură a sportului pe care îl reprezintă cu atâta mândrie.
„Nu-mi pare rău că am revenit. Eu tot timpul am făcut acest sport cu plăcere. De fapt, singurul care m-a convins să vin a fost antrenorul Petre Cărare. El şi cu soţia mea. Eu nu am vrut să vin, ţinând cont situaţia de din ţară. M-am certat cu Federaţia, cu clubul când am plecat în Germania. Nu mi s-a oferit ce-mi trebuia şi am plecat. Am venit mai mult pentru maistrul Cărare, nu pentru federaţie sau pentru COSR, pentru că nu au investit un cent în pregătirea mea până la 1 iulie.
În Germania, Bundesliga începe în septembrie şi se termină undeva în ianuarie. În cursul anului nu am cu cine să mă pregătesc acolo, la club. Când m-a sunat domnul Petre Cărare să merg la calificări, eu nu mai făceam pregătire. M-am pregătit cu soţia, de două ori pe săptămână! Când am început pregătirea în ţară, două săptămâni am intrat în febră musculară. Altfel era dacă veneam la 1 mai, dar Federaţia ar fi trebuit să-mi plătească salariul pe patru luni, mai – august. Şi-au luat angajamentul că plătesc doar pe două luni, iulie şi august. Încă nu am primit nimic, au spus că după Jocurile Olimpice. Acum, că nu am luat medalie, mai ştiu eu dacă primesc? Asta este, viaţa merge înainte. Eu merg cu capul sus. Eu sunt un sportiv care ştie să piardă. Mă voi întoarce în Germania, unde am siguranţa zilei de mâine. Fetiţa este la şcoală, am mulţi prieteni, toată lumea mă cunoaşte, sunt respectat în satul unde stau. Mă lupt de 10 ani în Bundesliga, am un nume, şi mi-e greu să mă întorc în România, unde nu este siguranţa zilei de mâine! Nu s-a investit nimic, mergem din ce în ce mai prost. Sportivii nu mai sunt motivaţi. Părerea mea este că starea sportului românesc este acum mai rea decât atunci când am început eu luptele, în 1990. La noi în Federaţie am văzut că sunt două tabere care se ceartă prin presă, în loc să-şi spele rufele în familie şi să găsească soluţii, să ieşim din impasul acesta. Nu am mai luat medalie olimpică din 1992, de la Barcelona. Noi naţionalizăm, aducem. Pentru aceşti sportivi se găsesc bani, dar pentru ai noştri, nu. Mi se pare ceva ciudat, că nu investim în ai noştri. Că România a avut întotdeauna resurse de sportivi”, a declarat pentru ProSport sportivul prahovean.