Luna va avea culoare neobișnuită în week-end. Se produce eclipsă parțială

Erika Stoica
1 Min Read

În noaptea de 28 spre 29 octombrie, sâmbătă spre duminică, se produce o eclipsă parțială de Lună. Astrul, care va căpăta o culoare neobișnuită, se va afla în constelația Aries, fiind însoțită de planeta Jupiter, care se va afla la stânga ei.

Fenomenul începe cu intrarea Lunii în penumbră, la ora 21:02, la două ore după răsăritul Lunii. Pentru că penumbra Pământului nu este foarte opacă, la începutul fenomenului culoarea Lunii nu se va schimba mult, notează astro-urseanu.ro.

În apropierea maximului, însă, începând cu ora 22, partea de jos a Lunii va începe să aibă o culoare diferită față de partea de sus.

Maximul se va produce la ora 23:14, când Luna va fi total în penumbră și aproximativ 7% în umbra Pământului. În acel moment Luna se va afla sus pe cer, înspre sud-est, potrivit sursei citate.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article
Niciun comentariu