Am putea circula  pe 14 kilometri din Autostrada A7 chiar din aceasta vara, mai exact pe o parte din lotul 2. Asta daca se vor putea face si legaturile cu drumurile existente in zona. Este asigurarea Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a facut o noua verificare a stadiului lucrarilor pe Autostrada Ploiesti – Buzau. Constructorii spun ca vor finaliza, cu siguranta, loturile 1 si 2, pana in octombrie anul acesta.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat din nou șantierul Autostrăzii A7, tronsonul Ploiești – Buzău. Acesta s-a declarat multumit de stadiul lucrărilor și chiar i-a felicitat pe constructori pentru ritmul în care lucrează.

Dacă se va lucra în același ritm, 14 kilometri din autostradă ar putea fi dați în circulație în scurt timp.

Chiar dacă lucrările sunt în grafic, există o problemă cu decontarea acestora.

Pe cele două loturi ale Autostrăzii A 7, între Dumbrava și Pietroasele se lucrează cu câte aproximativ 650 de muncitori. Pe Lotul 3, între Pietroasele și Municipiul Buzău, constructorul a încheiat faza organizării de șantier și, din 1 iunie, a intrat în execuție efectivă.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *