Lucări de modernizare de peste 45 de milioane de lei la Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” din Targoviste. Vorbim de ample proiecte care se vor derula cu fonduri nerambursabile si care au in vedere consolidarea cladirilor sau modernizare. In perioada urmatoare, vor fi lansate licitatiile pentru intocmirea proiectelor si executia lucrarilor!

Autoritățile locale din Târgoviște au anunțat că la  Liceul Tehnologic „Voievodul Mircea” se vor face cele mai mari investiții care au vizat vreodată o unitate de învățământ târgovișteană.  Este vorba de proiecte cu o valoare de peste 45.000.000 lei, finanțate exclusiv din surse nerambursabile, care vizează nu mai puțin de 6 corpuri de clădire, inclusiv corpul principal.

Lucrările sunt finanțate atât în cadrul „Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, cât și în cadrul Planului național de redresare și reziliență sau în cadrul Programul național de investiții „Școli sigure și sănătoase”.

Astfel, sunt avute în vedere ample lucrări de consolidare la corpul principal, iar în plus imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, va fi schimbat acoperișul, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice.

Intervențiile propuse conduc la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puțin 50%.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *