Sursă foto: PSnews

Președintelui Klaus Iohannis i se cere să retrimită legile Educației în Parlament. Liga Studenților Iași (LS IAȘI) spune că, „în forma în care au fost votate, nici măcar studenții nu vor mai avea dreptul de a sesiza problemele din universități, rectorii vor căpăta imunitate și nu vor mai putea fi trași la răspundere și revocați din funcție în situația în care încalcă legea, mecanismele de sesizare și sancționare a fraudelor academice vor fi relaxate spre folosul plagiatorilor, iar rectorii actuali vor rămâne „pe veșnicie” în conducerea universităților”.

Subliniem că, miercuri, Curtea Constituțională a respins sesizarea de neconstituționalitate formulată de Opoziția parlamentară la legile educației.

Noile legi ale Educației au fost votate pe 22 mai, în prima zi de grevă generală a angajaților din Învățământ, de către Senat, camera decizională în acest domeniu.

Liga Studenților Iași: „Dacă legile educației vor fi promulgate în forma actuală, învățământul românesc va fi distrus. Am trece de la o lege foarte bună și clară, lăudată la nivel internațional, la două legi care ar întoarce învățământul în mâna baronilor politici și a clanurilor academice, în detrimentul elevilor, studenților, părinților”

Iată care sunt cele mai importante probleme ridicate de LS Iași:

  • 1. Studenții nu mai pot sesiza problemele din universități. Este eliminată posibilitatea ca persoană interesată, inclusiv studenții, să sesizeze instanțele de judecată și Consiliul Național de Etică și Management Universitar (CNEMU) atunci când o universitate încalcă legea.

În lipsa posibilității ca orice persoană fizică sau juridică să poată sesiza abaterile de la lege, rectorii capătă imunitate și nu mai pot fi trași la răspundere și revocați din funcție, iar universitățile nu mai pot fi sancționate financiar sau administrativ, fiind protejate exact ca în regimurile totalitare. Deși învățământul este serviciu de interes public iar universitățile fiind investite cu putere publică de către stat, deși sunt plătite din banii contribuabililor, universitățile nu vor mai putea fi verificate și trase la răspundere de aceștia.

Art. 125 alin. (5) din actuala Lege a Educației Naționale nr. 1/2011 prevede că „Respectarea de către instituțiile de învățământ superior a obligațiilor prevăzute la art. 124 și a altor obligații legale aferente răspunderii publice, precum și respectarea de către Consiliul de Etică și Management Universitar a obligațiilor prevăzute la alin. (3) constituie un interes legitim public pentru orice persoană fizică sau juridică română. Nerespectarea acestor obligații poate fi atacată în contencios administrativ de către orice persoană fizică sau juridică română, potrivit legii.”

Însă legea „Deca” a fost eliminată complet posibilitatea ca orice persoană să sesizeze instanțele de judecată atunci când o universitate încalcă legislația și nu respectă condiția răspunderii publice, iar CNEMU poate fi sesizat doar de ministrul Educației sau de senatul universității conform art. 157 alin. (5) lit. f din proiectul de lege.

  • 2. Diplomele nu vor mai avea acoperire în lipsa unor mecanisme reale și eficiente de control din partea studenților și a cetățenilor asupra calității educației. Mai mult, diplomele de doctor nu vor mai avea nicio valoare din moment ce acestea vor putea fi obținute prin fraudă academică (plagiat), iar cei care își însușesc lucrări care nu le aparțin vor putea scăpa de sancțiunile și rigorile eticii academice. 

Va crește „inflația de specialiști”, în special în politică, de oameni care susțin că au studii, dar de fapt dețin diplome fără valoare.

  • 3. Rectorii vor putea rămâne în funcție cel puțin 10 ani de acum încolo, indiferent de numărul de ani în care au fost deja la conducerea universităților. Aceștia vor transforma universitățile în „moșii”, creând rețele de putere prin care posturile și funcțiile vor fi date nu pe merit, ci pe afiliere la „clan”. Mai mult, nu există nicio incompatibilitate între funcția de rector și diverse funcții politice care fac, în realitate, imposibilă exercitarea celor două concomitent.
  • 4. Rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenți nu mai sunt publice. Decizia CCR nr. 435/2020 a clarificat faptul că prevederea actuală din Legea nr. 1/2011, art. 303 alin. 2, care statuează că „Evaluarea de către studenți a prestației cadrelor didactice este obligatorie. Rezultatele evaluărilor sunt informații publice.”

Este constituțională și nu încalcă art. 26 din Constituție (care protejează viața privată) și normele europene privind protecția datelor cu caracter personal. Rezultatele statistice lipsesc măsura publicării acestor rezultate de efect. Cum evaluarea se realizează pentru fiecare cadru didactic în parte, este firesc ca rezultatele să fie tot pentru fiecare cadru didactic în parte și nu generalizate atunci când sunt puse la dispoziția studenților și a publicului.

Educația fiind serviciu de interes public, trebuie să fie supusă unui mecanism de verificare a calității de către public, care este reprezentat de aceste evaluări, cu condiția publicării rezultatelor pentru fiecare cadru didactic în parte.

  • 5. Studenții etnici români vor pierde în continuare finanțarea dacă obțin pe perioada studiilor cetățenia română cu domiciliu în România. Statul român va perpetua nedreptatea pe care o face studenților etnici români din afara granițelor care, odată cu obținerea cetățeniei române, pierd finanțarea studiilor și bursa.

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *