Marți, Salvamontiștii au semnalat o „inechitate semnificativă” în privința Legii pensiilor, susținând că nu li se acordă recunoașterea condițiilor deosebite de muncă. Aceștia subliniază faptul că activitatea lor impune un mediu dificil de lucru, efort fizic intens, presiune psihică și expunere la riscuri.

„Nu poţi să mergi la acţiuni de salvare, să mergi noaptea pe munte în condiţii grele, cu oameni care au depăşit o anumit vârstă, care au afecţiuni specifice acelei vârste, că puţini sunt cei ocoliţi de boli, şi să ceri să facă faţă în acţiuni de salvare din medii ostile. Imaginaţi-vă că trebuie să cerem asta unui om trecut de 60 de ani, să participe la astfel de activităţi”, a declarat pentru News.ro, şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu.

Activitatea Serviciilor Salvamont acoperă domenii cu caracter distinct în cadrul sistemului de urgență, intervenții în salvarea montană și speologică, operațiuni de salvare subacvatică în mediul speologic, intervenții acvatice în canioane, râuri și lacuri de munte, salvări cu elicopterul, operațiuni de salvare din avalanșe, precum și operațiuni de căutare și salvare cu drone, inclusiv analiza imaginilor cu ajutorul inteligenței artificiale.

Salvamontiștii susțin că nu identifică „soluții practice de îmbunătățire” pentru condițiile de muncă în mediul montan și subliniază că ”solidari cu toate instituţiile din sistemul de urgenţă care se simt nedreptăţite”.

  • Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, declară că angajații care lucrează în condiții speciale sau deosebite vor continua să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare, conform prevederilor legislative, care sunt menite să rămână în vigoare până în anul 2035.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNew

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *