Camera Deputaților a adoptat în unanimitate, cu 248 voturi „pentru”, proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni, din care a fost eliminat plafonul de 250.000 de franci elvețieni. Camera Deputaților este decizională, legea merge la promulgare. „La articolele admise avem următorul text: conversia se realizează prin act adițional la contractul de credit la cursul de schimb de la data încheierii contractului. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumator. Am considerat că este bine să insistăm ca părțile în speță și băncile și consumatorii să meargă pe actul adițional, adică pe bună înțelegere, numai în cazurile de excepție să meargă la instanță”, a explicat în plen vicepreședintele Comisiei juridice, Ciprian Nica. Inițiatorul proiectului, deputatul PSD Ana Birchall, a arătat că parlamentarii au șansa să pună capăt unei crize sociale declanșată în România în ianuarie 2015. „Toți cei care au contracte în franci elvețieni s-au trezit cu ratele dublate sau triplate peste noapte fără vina lor. Am avut în vedere când am introdus proiectul să oferim românilor sufocați de datorii șansa de a-și începe o noua viață împreună cu familiile lor. Toți cei care, peste noapte, s-au trezit cu ratele dublate sau triplate exclusiv din cauza fluctuațiilor de schimb valutar merită acest gest reparatoriu din partea noastră. Fac apel să nu politizăm necazul lor și astăzi să dăm un vot final pentru ca această lege să devină realitate”, a subliniat Birchall.