La Liceul Tehnologic Lazar Edeleanu din Ploiesti a fost inaugurat oficial unul dintre cele mai moderne laboratoare din tara. Aici isi desfasoara lectiile elevii clasei de invatamant profesional dual pentru calificarea de operatori industria de prelucrare a titeiului si petrochimie, dar si cei de la clasele ce au ca specializare chimia industriala.

Un laborator cu aparatură de ultimă generație a fost amenajat la Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu din Ploiești, cu ajutorul unei sponsorizări. Unitatea de învățământ are în spate 120 de ani de existență.

Laboratorul a fost făcută în mod special pentru elevii înscriși în învățământul profesional dual, însă de dotările acestuia beneficiază și ceilalți elevi ai unității.

Laboratorul a funcționat anul acesta școlar, însă abia acum a ajuns toată aparatura cu care a fost dotat. Aici se pot face analize fizico-chimice sau de controlul calității produselor petroliere.

Laboratorul de petrochimie de la Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu din Ploiești a costat aproximativ 200.000 de euro.

By Costin