După ce şi-a dat seama că mulţi dintre copiii de la centru nu au bunici şi nici nu ştiu ce bucurie este ca o mămăiţă să te alinte, părintele a pregătit un alt proiect.  „Bucuria ajutorului – Generaţii împreună”, prin Centrul de zi pentru copii „Sfântul Stelian”, în parteneriat cu Fundaţia „United Way Romania” şi Metropolitan Life.

Proiectul a început din luna septembrie 2016 şi se desfăşoară pe o perioadă de un an. Scopul său este de a aduce împreună generaţiile, pentru a valorifica potenţialul tuturor membrilor comunităţii.
„Copiii şi vârstnicii pictează, povestesc întâmplări de viaţă, copiii învaţă limba engleză, vârstnicii îşi scriu memoriile şi le dictează apoi voluntarilor, care le scriu la calculator. Copiii sunt mai înțelepţi, mai calmi şi mai respectuoşi. Contactul cu «bunicii adoptivi», implicarea în activităţi intergeneraţionale în cadrul comunităţii îi ţin departe de probleme, precum delincvenţa juvenilă, absenteismul şcolar. Tot­odată, se bucură adesea să afle poveşti de viaţă, să primească sfaturi şi să găsească uneori în bătrânul din faţa lor un model de viaţă sau un mentor. Ei primesc de la vârstnici afecţiunea şi căldura care adesea le lipsesc în familie din cauza unor părinţi prea ocupaţi sau chiar absenţi. Înconjuraţi de energia, vitalitatea şi afecţiunea copiilor, vârstnicii reuşesc să uite de singurătate şi de izolare, să se simtă utili, regăsesc dorinţa de a trăi şi se «molipsesc» de optimismul celor tineri. Implicarea vârstnicilor ca resursă pentru comunitate reprezintă o importantă schimbare de paradigmă, dar una absolut necesară pentru încurajarea îmbătrânirii active și adaptarea la situația demografică existentă și previzionată”, a explicat părintele Manuel. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *