La Băicoi se va înfiinţa cel mai mare centru de recuperare pentru copii cu autism din România
Statisticile sunt şocante! În lume, 1 din 68 de copii suferă de autism.Tulburările de Spectru Autist sunt alcătuite dintr-o serie de tulburări de dezvoltare la nivelul interacţiunilor sociale, comportamentului şi comunicării. Aşadar, persoanele diagnosticate cu o tulburare de spectru autist sunt complet dependente de o altă persoană pe durata întregii vieţi. Aceasta afecţiune este diagnosticată înaintea vârstei de 3 ani, notează doc.ro.
Şi în Prahova există copii cu această boală. Este motivul pentru care autorităţile locale din Băicoi plănuiesc ca aici să se înfiinţeze cel mai mare centru de recuperare pentru copiii cu autism din România. Acesta urmează să se construiască pe un teren donat de o companie petrolieră, care se află în zona Liliești şi are o suprafaţă de 4000 de metri pătraţi.
Conform estimărilor investiţia se ridică la valoarea de 3 milioane de euro. Proiectul ar putea beneficia de fonduri europene și de parteneriatul cu Asociația „De profesie OM”, potrivit zdp.ro.