Sursă foto: Wikipedia

Kelemen Hunor, președintele UDMR, prezent sâmbătă la Congresul USR, mărturisește că are emoţii, deoarece nu a mai participat de ,,foarte mult timp” la un astfel de eveniment organizat de un partid de opoziţie, mulțumindu-i liderului USR, Cătălin Drulă, pentru invitaţie.

,,Nici tu, nici eu nu ştiam – poate ştia cineva din această ţară – dar noi sigur nu ştiam ce se va întâmpla peste trei săptămâni. Am emoţii, trebuie să recunosc, în faţa voastră, (…) pentru că nu am mai fost la un congres al unui partid în opoziţie, de foarte mult timp. Dar încerc să mă obişnuiesc cu acest statut şi bine v-am găsit după aterizarea noastră forţată.

Voi cunoaşteţi sentimentul. Nu trebuie să vă explic eu cum e când ai făcut treabă şi te trezeşti pe peron. Dar astăzi nu o să vorbesc despre supărările noastre, nici nu caut explicaţii la cele întâmplate, cu toate că sunt întrebări legitime, de altfel; poate să fie din lăcomie, poate să fie din dorinţa de răzbunare, poate să fie din eroare strategică. Nu mai contează”, susține Kelemen Hunor.

În prezent, relaţia dintre cetăţean şi stat, dintre societate şi clasa politică se caracterizează prin ,,lipsă de încredere”, în opinia liderului UDMR. Cea mai mare provocare pentru clasa politică o reprezintă restabilirea încrederii şi redarea speranţei, iar încrederea reprezintă ,,capitalul cel mai important”, potrivit spuselor lui Kelemen Hunor.

,,Indiferent în ce condiţii am colaborat, în ce condiţii din când în când ne-am contrat, ştiam un singur lucru: demnitatea este acea valoare de care nu ne atingem. Şi atunci, putem să mergem mai departe. Noi trebuie să arătăm societăţii că perioada aceea ‘lasă, că merge şi aşa’ s-a terminat, fiindcă nu se mai poate aşa.

Dacă omul vede că cei care cer votul lui promit orice pentru acel vot, după care întorc spatele şi fac altceva, sigur că vom pierde, iar locul va fi ocupat de alţii, de cei care propagă ură, de cei care caută conflict, cei care promit răzbunare. Şi eu cred că asta ar fi cea mai mare greşeală, să lăsăm ca ideile extremiste, ideile care se întorc împotriva fiecărui om, până la urmă, să câştige teren.

Dacă ne uităm la peisajul politic, vedem că acest pericol există. Şi va fi responsabilitatea noastră – şi a voastră, şi a noastră, şi a PSD, şi a PNL, până la urmă – dacă reuşim să spunem ‘stop’ la un moment dat extremismului”, continuă liderul UDMR.

Kelemen Hunor: De ,,ani buni” România nu mai are ,,iniţiative”, deşi are ,,un rol şi posibilităţi extraordinare”.

,,Se pot spune foarte multe lucruri despre rolul nostru în UE, despre rolul nostru în regiune, dar de la a spune lucrurile pe nume şi până la a pune în aplicare e drum lung. Şi sunt convins că de anul viitor se va schimba acest lucru. Eu ştiu că politica externă nu se face în lumina reflectoarelor, dar nici nu poţi să faci în secret.

Nici nu poţi să faci în obscuritate totală. Sau poate există iniţiative, dar nu ştim, sunt secrete de stat, sunt bine păstrate. Păcat. Fiindcă România, într-adevăr, în această poziţie, poate oferi mult mai mult. În primul rând, cetăţenilor, în al doilea rând, tuturor naţiunilor din regiune şi în al treilea rând, Uniunii Europene. Şi acest lucru trebuie să se schimbe anul viitor”, declară preşedintele UDMR.

În urmă cu doi ani şi jumătate, USR şi UDMR au ,,plecat împreună la drum”, dar după zece luni s-au despărţit.

,,Am mai continuat, fiindcă eram de bună credinţă, ştiam că trebuie să oferim societăţii profesionalism, seriozitate şi muncă, muncă, muncă, foarte multă muncă. Şi acum sunt convins că are nevoie această ţară de aşa ceva. Avem o perspectivă bună. Eu cred că până la sfârşitul deceniului, dacă nu greşim, dacă nu se întâmplă ceva neaşteptat, faţa României se va schimba. Acesta oportunităţi nu trebuie ratate”, încheie Kelemen Hunor. 

Sursă: AGERPRES

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *