Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că în programul de guvernare nu este menționată creșterea TVA, însă se vorbește despre necesitatea majorării veniturilor!
El a subliniat că rămâne provocarea modului în care se pot crește aceste venituri, dar și cum pot fi reduse cheltuielile.
Întrebat duminică la Digi24 dacă programul de guvernare indică o creștere a TVA, Kelemen a răspuns: „Nu scrie în programul de guvernare.
Probabil că, în textul final, va fi menționat faptul că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia Europeană, având în vedere deficitul uriaș actual și procedura Comisiei împotriva statelor cu depășire a deficitului. Problema este cum crești veniturile și cum reduci cheltuielile.”
Liderul UDMR a mai spus că au existat numeroase discuții pe această temă.
„TVA este cea mai simplă metodă, pentru că poți introduce repede această măsură și vin banii, dar în același timp reduci consumul și crești inflația. Dacă nu acționezi cu măsură, s-ar putea să nu mai obții veniturile estimate, pentru că un consum redus afectează economia românească, care este puternic dependentă de consum, iar astfel veniturile scad,” a explicat Kelemen Hunor.
El a mai adăugat că, deși PIB-ul României a crescut, veniturile nu au ținut pasul, astfel că trebuie analizate cauzele acestei discrepanțe.
„Dacă tai investițiile, nu ajuți economia, ci o răcești și riști recesiunea, iar atunci veniturile vor scădea și situația se va complica. E nevoie de un echilibru atent. Trebuie găsită rapid o soluție pragmatică pentru ANAF, Vamă, Antifraudă și alte structuri responsabile de colectarea veniturilor,” a concluzionat Kelemen Hunor.