Sursă foto: CSM Ploiești

CSM Ploieşti are șanse mari să cucerească titlul de campioană naţională, prin echipa de junioare 4, după ce a reuşit să câştige toate cele şase partide disputate până acum la Turneul Final de la Suceava.

Antrenate de Leonard Cristescu, tinerele handbaliste au obţinut, miercuri şi joi, trei victorii în Grupa B preliminară, apoi s-au impus, ieri, şi în cele două meciuri din Grupa Principală 1. În prima semifinală a campionatului, ploieștencele au trecut de locul doi din Grupa Principală 2, și anume ACS Szejke Odorheiul Secuiesc, cu 26-18 (17-10).

Finala de mâine, programată la ora 13:30, le va pune pe fetele de la CSM Ploiești în fața celor de la CSM Bucureşti, care au trecut de LPS Suceava cu 25-23 (11-9, 21-21), după executarea loviturilor de departajare.

Lotul de jucătoare folosit de CSM Ploiești la Suceava este următorul: Daria Maria Ioaniţiu, Bianca Vesel, Giulia Toacă (portari); Bianca Marin, Daria Ionescu, Ana Maria Filip, Ana Miruna Ioniţă, Sara Curcan, Alexia Bratu, Carina Ştefania David, Bianca Brînzaru, Diana Constantinescu, Daria Marin, Sabina Oprea, Alisia Alecu, Corina Dinu, Miruna Andronache şi Cosmina Nedelcu (jucătoare de câmp).

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *