Judecătoria Mangalia a decis, luni, să prelungească arestul preventiv pentru Vlad Pascu, implicat în accidentul rutier din localitatea 2 Mai din august 2023, soldat cu moartea a doi tineri. Măsura a fost extinsă cu încă 60 de zile, până la începutul anului viitor. Instanța a respins cererile avocaților lui Pascu de revocare a arestului, iar decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

În cadrul ședinței de judecată, instanța a confirmat legalitatea arestului preventiv pentru Vlad Pascu, care nu are antecedente penale și este cercetat pentru infracțiuni grave, inclusiv ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe, precum și părăsirea locului accidentului.

„Menținem măsura arestării preventive față de inculpatul Pascu Matei – Vlad, pe o durată de 60 de zile, de la data de 04.11.2024 până la data de 02.01.2025 inclusiv,” se arată în minuta instanței.

Accidentul a avut loc în dimineața zilei de 19 august 2023, când Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39 și a intrat în coliziune cu un grup de pietoni, rezultând două decese și trei răniți. După incident, Pascu a părăsit locul faptei, fiind ulterior găsit de polițiști în Vama Veche, unde s-a stabilit că se afla sub influența mai multor substanțe interzise, printre care cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată în luna octombrie 2023 și se află în arest preventiv din 20 august 2023.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews