În pragul sărbătorilor de final de an, Jandarmeria Prahova se mobilizează pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică în întreg județul. În perioada 30 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, jandarmii vor fi prezenți la evenimentele din spațiul public și în zonele cu potențial de aglomerare.
Principala misiune a jandarmilor este prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurând un climat de liniște și siguranță în timpul festivităților de Revelion. Ei vor interveni prompt acolo unde situația o impune, luând măsurile legale necesare pentru menținerea ordinii publice.
Cu un accent deosebit pe respectarea legislației privind materialele pirotehnice, jandarmii avertizează asupra pericolelor utilizării neadecvate a acestora, cu o atenție specială la siguranța copiilor.
Pe traseele montane și în stațiunile montane, jandarmii montani vor acționa pentru a asigura sprijin imediat persoanelor aflate în dificultate, contribuind totodată la menținerea ordinii și liniștii publice. Către cei ce aleg să petreacă minivacanța la munte, li se recomandă să se echipreze corespunzător și să se informeze cu privire la prognoza meteo, alegând doar traseele deschise în timpul iernii.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova continuă să acționeze pentru asigurarea pazei și protecției obiectivelor, precum și a transporturilor de bunuri și valori aflate în responsabilitatea sa.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.