Jandarmii din județul Alba au intervenit pentru a îndepărta un pui de urs care se cățărase într-un copac, în curtea unei gospodării din satul Mărtești, comuna Avram Iancu/ Animalul s-a retras apoi în pădure, fără să provoace pagube sau incidente!

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Alba, duminică seară au fost alertați prin 112 cu privire la prezența ursului tânăr în gospodărie.

O patrulă din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roșia Montană, echipată pentru astfel de situații, s-a deplasat de urgență la fața locului. La sosire, au confirmat prezența puiului de urs cățărat în copac.

După evacuarea în siguranță a persoanelor din zonă și delimitarea unui perimetru de protecție, jandarmii au folosit o petardă, semnale acustice și luminoase pentru a îndepărta animalul.

Ursul a coborât din copac și s-a retras în pădure, fără să producă daune sau incidente.

Jandarmii recomandă cetățenilor să evite apropierea de urși pentru a-i fotografia sau filma, să nu îi hrănească și să nu încerce să îi sperie, deoarece astfel de comportamente pot provoca reacții imprevizibile și periculoase.

Orice astfel de situație trebuie anunțată imediat la 112.