controale ITM Prahova

În perioada 12-15 decembrie 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a demarat o amplă campanie națională de verificare a respectării prevederilor legale în ceea ce privește condițiile de funcționare și procedura de înregistrare a agenților de plasare a forței de muncă în străinătate.

Obiectivele campaniei au vizat identificarea cazurilor de nerespectare a condițiilor de funcționare și a procedurii de înregistrare de către persoanele juridice care își desfășoară activitatea pe teritoriul României ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate. De asemenea, s-a urmărit identificarea cazurilor de plasare a forței de muncă fără respectarea condiției de a se constitui ca agenți de plasare forță de muncă în străinătate (cod CAEN 7810) și de a se înregistra la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Rezultatele campaniei au fost semnificative, cu 11 agenți de plasare a forței de muncă verificați, iar 5 sancțiuni contravenționale aplicate: 3 amenzi în valoare de 30.000 de lei și 2 avertismente. Inspectorii de muncă au identificat deficiențe precum neîncheierea de contracte de mediere în formă scrisă cu solicitanții locurilor de muncă sau nerespectarea obligației de a asigura încheierea contractelor individuale de muncă în limba statului în care se desfășoară activitatea angajatorului, alături de limba română.

Măsurile dispuse de inspectorii de muncă au vizat remedierea deficiențelor, inclusiv în ceea ce privește transmiterea notificărilor privind plasarea forței de muncă și inclusiv modelul de contract de mediere.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *