Pompierii militari din județul Prahova au desfășurat, în ultimele trei zile, 172 de misiuni, dintre care 44 în situații de urgență, 126 pentru acordarea primului ajutor medical și două acțiuni de îndrumare și control.
În acest interval, echipajele ISU Prahova au intervenit pentru stingerea a 16 incendii, dintre care 13 au fost incendii de vegetație uscată. Alte 14 misiuni au vizat sprijinirea comunităților, precum asistarea persoanelor nedeplasabile, deblocarea unor uși de acces în locuințe, asigurarea măsurilor de protecție în cazul unor scurgeri de gaze și salvarea de animale.
Paramedicii SMURD au acordat asistență medicală de urgență pentru 128 de persoane. De asemenea, pompierii au intervenit la nouă accidente rutiere, care s-au soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor șapte, transportate ulterior la spital pentru investigații suplimentare.
Cele 13 incendii de vegetație uscată s-au produs în localități precum Băicoi, Lapoș, Fulga de Jos, Șirna, Târgșoru Nou, Românești, Pleașa, Balta Doamnei, Blejoi, Măgureni, pe albia râului Teleajen și în municipiul Ploiești. Cel mai grav incident a avut loc în Lapoș, unde flăcările izbucnite din vegetația uscată au cuprins două case nelocuite, afectând aproximativ 140 de metri pătrați.
Reprezentanții ISU atrag atenția că aceste arderi necontrolate pun în pericol locuințe, culturi agricole și siguranța comunității, putând provoca victime sau accidente rutiere din cauza scăderii vizibilității. Cetățenilor li se reamintește să nu utilizeze focul deschis pe timp de vânt, să nu arunce resturi aprinse și să apeleze numărul de urgență 112 la primele semne de incendiu.
Informații suplimentare despre comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma fiipregatit.ro, iar aplicația DSU poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.