Sursă foto: Facebook/ ISU Prahova

Luni și marți (23-24 octombrie), efective din cadrul ISU Prahova au desfășurat o serie de activități care au implicat elevi și cadre didactice de la unități școlare din județ, și anume Școala Gimnazială „Toma Caragiu” din Ploiești, Școala Gimnazială Bătrâni și Școala Profesională Starchiojd.

Caracterul activităților a fost unul mixt, fiind transmise informații atât cu privire la modul de comportare ce trebuie adoptat în situații de urgență, cât și cu privire la felul în care trebuie acționat atunci când o persoană se află în dificultate și se impune acordarea primului ajutor medical calificat.

De asemenea, pompierii din cadrul Detașamentului de la Vălenii de Munte au desfășurat un exercițiu la Școala Profesională Starchiojd, fiind simulată o misiune de salvare de la înălțime în cazul producerii unui incendiu.

Pregătirea continuă este esențială pentru pompieri, iar pentru elevi astfel de activități reprezintă o oportunitate de a învața în mod practic cum trebuie să reacționeze și să acționeze atunci când viața le este pusă în pericol.

Îi felicităm pe toți cei care au fost implicați în aceste activități și mulțumim unităților școlare pentru invitație!

ISU Prahova, pe pagina oficială de Facebook

Sursă: Facebook/ ISU Prahova

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *