ISU Prahova a organizat verificări în teren înainte de începerea noului an şcolar. Rezultate dezastruoase
Noul an şcolar începe cu stângul şi anul acesta în unele unităţi de învăţământ din Prahova. Dovadă stă rezultatul verificărilor realizate de reprezentanţii ISU Prahova în unităţile de învăţământ.
Potrivit unui comunicat de presă,în perioada 02 – 06 septembrie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino”a desfăşurat 54 acţiuni de control și activităţi de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la unitățile de învățământ.
Pe timpul verificărilor au fost depistate 163 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, 68 dintre acestea au fost soluționate pe timpul controlului iar 95 nu au fost soluționate. Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de prevenire a aplicat un număr total de 163 de avertismente.
De asemenea, au fost efectuate 217 misiuni de recunoaştere în teren, la instituții de învățământ, verificând căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
Toate aceste activități au ca scop asigurarea climatului de siguranță în școli, dar și instruirea copiilor, tinerilor și personalului din cadrul unităţilor de învăţământ cu privire la modul corect de comportare în cazul producerii unei situații de urgență, potrivit sursei citate.
De menţionat este faptul că deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu exclude riscul producerii unui incendiu, aşa cum nici lipsa acestui document administrativ nu maximizează riscul producerii.
Din evidenţele actuale, la nivelul judeţului Prahova funcţionează fără a deţine autorizaţie de securitate la incendiu un număr de 51 de clădiri, după specificul acestora fiind structurate astfel: 21 grădinițe, 26 școli, 3 săli de sport și 1 internat.