Sursa: IRANIAN DEFENCE MINISTRY

Iranul vine cu un model de drona, ce se numeste Mohajer-10, tradus prin Migrant ce ar putea transporta orice fel de miniție și bombe.

Drona are o rază de acţiune de 2.000 de kilometri, poate zbura cu o viteză maximă de 210 de kilometri pe oră si poate rămâne în aer timp de 24 de ore.

La prezentarea noii arme au fost prezenţi – în afară de preşedintele Raisi – ministrul apărării, generalul de brigadă Mohamad Reza Qarai Ashtiani, şi alţi înalţi oficiali ai Forţelor Armate ale ţării.

Sper ca efortul nostru al tuturor să amplifice măreţia, onoarea şi puterea ţării”, a declarat preşedintele iranian, citat de agenţia Tasnim.

Vehiculul aerian fără pilot are o încărcătură utilă de până la 300 de kilograme, dublu față de modelul anterior, permițându-i să transporte „toate tipurile de bombe și muniții”, a spus IRNA.

Aceasta este dublu față de greutatea și capacitatea de durată a zborului „Mohajer-6”, care poate ține 150 de kilograme de arme și poate zbura timp de 12 ore. Modelul anterior avea, de asemenea, o altitudine de zbor mai mică de 5.400 de metri și o viteză de 200 de kilometri pe oră.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *