Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, o decizie care a atras atenția presei internaționale. Publicații precum Reuters, Financial Times și Bloomberg tratează subiectul ca pe un moment crucial pentru stabilitatea politică a României, în contextul unor avertismente venite inclusiv din partea SUA.

Decizia BEC de a invalida candidatura lui Georgescu a fost luată cu 10 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”, atât pe condiții de formă, cât și de fond. Potrivit unor surse politice, documentul care a cântărit cel mai mult în decizie a fost o anexă nesemnată la declarația de avere, ce conținea diferențe față de documentul depus în noiembrie 2024.

Agenția rusă TASS a relatat despre respingerea candidaturii și despre confruntările care au avut loc între susținătorii lui Georgescu și forțele de ordine în fața sediului BEC. În aceeași notă, Reuters subliniază că liderii de extremă dreapta condamnă decizia, susținând că este „nedemocratică” și că „elimină din competiție un candidat anti-sistem”. De asemenea, agenția britanică a menționat că protestatarii au încercat să forțeze cordonul de securitate, scandând „Libertate” și „Trădătorii” în fața jandarmilor.
➡️ Romanian far-right candidate barred from May presidential vote – Reuters

Financial Times a subliniat că invalidarea candidaturii vine în ciuda avertismentelor din partea SUA. Publicația britanică amintește că vicepreședintele american JD Vance a criticat anterior anularea alegerilor din 2024, considerând-o „un regres democratic periculos” și acuzând autoritățile române că acționează sub presiuni externe.
➡️ Romania bans Georgescu from presidential election – Financial Times

La rândul său, Bloomberg scrie că această decizie „ar putea intensifica turbulențele politice din România”, subliniind că BEC a primit peste 1.000 de contestații la candidatura lui Georgescu, majoritatea vizând pozițiile sale considerate extremiste și antidemocratice. Publicația subliniază că Georgescu are la dispoziție posibilitatea de a contesta decizia la Curtea Constituțională.
➡️ Romania bars far-right populist Georgescu from presidential race – Bloomberg

De cealaltă parte, Associated Press remarcă faptul că Biroul Electoral Central a aprobat, în aceeași ședință, candidatura primarului general al Capitalei, Nicușor Dan. În paralel, la București, sute de susținători ai lui Georgescu au protestat în fața BEC, iar unii manifestanți au aruncat cu obiecte contondente în jandarmi.
➡️ Romanian election body rejects candidacy of far-right populist Calin Georgescu in presidential redo – AP News

Situația tensionată rămâne în atenția presei internaționale, iar Georgescu urmează să decidă dacă va contesta decizia la Curtea Constituțională.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.