În urma fenomenelor meteo periculoase din ultimele ore, mai multe situații de urgență au fost înregistrate în municipiul Buzău și în localitățile din apropiere. Echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău au intervenit pentru a gestiona inundațiile care au afectat atât locuințe, cât și o societate comercială.

În municipiul Buzău, pe strada Viilor, trei locuințe au fost inundate, iar pompierii de la Detașamentul Buzău intervin pentru a limita pagubele. Tot în municipiu, o societate comercială de pe strada Frăsinet a fost afectată de ape, intervenția fiind asigurată de aceeași echipă de pompieri.

În afara orașului, în comuna Țintești, o altă locuință a fost inundată, iar echipele de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) au acționat pentru a remedia situația. Tot în municipiul Buzău, în zona podului Bariera Brăilei, o persoană a fost surprinsă într-un autoturism inundat, după ce a ignorat avertismentele echipelor de la Compania de Apă. Din fericire, aceasta a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea pompierilor.

Pe raza municipiului Buzău sunt mobilizate două echipaje de pompieri și două echipe ale Companiei de Apă, care continuă să acționeze pentru limitarea efectelor inundațiilor. Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte recomandările echipelor de intervenție și să evite zonele afectate de ape.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV