Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit actualizări importante după comandamentul energetic de urgență convocat pentru a gestiona situația din Galați, grav afectat de inundații. Potrivit ministrului, rețeaua de transport a energiei electrice și cea de distribuție a gazelor naturale nu au fost afectate. Totuși, stația de transformare Pechea, care deservește trei linii de medie tensiune, a fost complet inundată și este nefuncțională.

„Vestea bună este că la nivelul rețelei de transport a energiei electrice nu există probleme, așa cum nu există probleme nici în rețeaua de distribuție a gazelor naturale”, a declarat Burduja.

Pe fondul inundațiilor severe, numărul utilizatorilor fără alimentare electrică a scăzut la 18.415 datorită eforturilor echipelor de intervenție. Burduja a subliniat că prioritățile sunt realimentarea a 80% dintre utilizatori până la sfârșitul zilei și refacerea celor șapte stâlpi rupți din rețeaua electrică.

„Echipele de intervenție ale Electrica au lucrat neîntrerupt și vor continua să acționeze în teren, chiar dacă condițiile sunt dificile, cu apă și noroi”, a precizat ministrul. În prezent, 32 de echipe sunt mobilizate în zona afectată, cu sprijinul IGSU, iar autospeciale 8×8 sunt utilizate pentru accesul la liniile de medie și joasă tensiune.

Burduja a încheiat afirmând că prioritatea zero este protejarea vieților oamenilor, atât a locuitorilor, cât și a echipelor de intervenție, mulțumindu-le celor implicați în eforturile de refacere a rețelei electrice.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews