logo
RNTV Live

Într-un efort de a atrage mai mulți turiști, România își promovează imaginea pe străzile din Paris.

dz04MDAmemM9MSZoYXNoPTQxMjlmNzVlY2IyNjc3N2ExYzhhMmU0YTFiNDgxODBl.thumb_
Constantin Corina

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) promovează România ca destinație turistică în Franța.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) desfășoară o campanie de promovare a României ca destinație turistică la Paris până în 26 septembrie. Acest demers are scopul de a atrage atenția publicului francez asupra patrimoniului cultural și natural al țării. Campania include afișarea de imagini reprezentative pentru România pe panouri publicitare și colantarea autobuzelor turistice din Paris.

Ministerul estimează că această campanie “va beneficia de o expunere semnificativă”, având panouri în locații cu vizibilitate ridicată, inclusiv pe celebrul bulevard Champs-Élysées. Aproximativ 15 milioane de persoane, dintre care 2,5 milioane de francezi cu studii superioare și un buget generos pentru vacanțe, sunt vizate în această etapă.

A doua etapă implică 17 autobuze turistice ce vor parcurge cele mai populare rute din Paris, asigurând o expunere mare, cu aproximativ 27 de milioane de vizualizări pe traseu în timpul celor două săptămâni de campanie.

Potrivit documentului, perioada de desfăşurare a campaniei coincide cu începutul Cupei Mondiale de Rugby, al treilea cel mai mare eveniment sportiv la nivel mondial după Campionatul Mondial de Fotbal şi Jocurile Olimpice, organizat în acest an în Franţa, iar potrivit oficialilor MEAT, piaţa franceză reprezintă o piaţă prioritară pentru România, conform statisticilor oficiale Franţa clasându-se în topul primelor 10 ţări ai căror cetăţeni vizitează ţara noastră.

Totodată, Consiliul de Brand Turistic Naţional situează Franţa printre cele 7 ţări declarate ca fiind prioritare pentru promovarea turistică externă, alături de state precum Italia, Germania, UK, Israel, Spania sau Polonia.

„Parisul, ales pentru desfăşurarea campaniei, este al doilea pol economic urban european, al şaselea oraş ca mărime la nivel mondial şi unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, cu un număr estimat de 17 milioane de turişti”, a mai transmis ministerul.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldeko-angajeazaekond-angajeazasponsor