În ultimele 24 de ore, Salvamont România, prin Dispeceratul Național Salvamont, a gestionat șapte apeluri de urgență care au necesitat intervenția salvatorilor montani
Cele mai multe solicitări au vizat zona Voineasa, unde au fost înregistrate trei apeluri. Alte intervenții au avut loc în județele Bacău, Neamț, Lupeni și Sibiu.
În urma acestor acțiuni, șapte persoane au fost salvate, dintre care cinci au necesitat transport la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau cu autospecialele Salvamont.
Pe lângă apelurile de urgență, dispeceratul a mai primit 20 de solicitări pentru informații și recomandări privind traseele turistice montane. Salvamont România reamintește importanța prudenței și a responsabilității în activitățile desfășurate pe munte și îi invită pe turiști să sprijine campaniile de prevenire a accidentelor montane.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews