Salvamont anunţă, miercuri, că, în ultimele 24 de ore, a primit 38 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă, fiind salvate 36 de persoane. O persoană a fost găsită decedată, transmite News.ro.

Potrivit Salvamont România, din cele 36 de persoane salvate, 14 au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, în timp ce restul au primit acordul să fie transportate de aparținători.

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 38 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 36 de persoane”, a transmis Salvamont România.

Totodată, o persoană a fost găsită decedată și predată Serviciului de Medicină Legală.

Cele mai multe apeluri de urgență au fost înregistrate la Salvamont Sinaia (9), urmate de Salvamont Lupeni (8) și Salvamont Municipiul Brașov (6).

Pe lângă intervențiile de urgență, Salvamont a primit și 25 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre trasee turistice montane și domenii schiabile.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.