Intervenție Salvamont Brezoi: trei turiști rătăciți pe Valea Călinești au fost găsiți în siguranță

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto: Salvamont Brezoi

După ore întregi de căutări în zona montană a Văii Călinești, județul Vâlcea, echipele Salvamont Brezoi au reușit să localizeze și să recupereze trei persoane – doi adulți și un minor – care se rătăciseră în timpul unei drumeții

Turiștii au apelat numărul de urgență 112 în momentul în care au realizat că sunt blocați într-o zonă abruptă, fără surse de lumină și cu bateria telefonului descărcată aproape complet. Ultimul mesaj transmis către salvatori a fost că se aflau în jgheaburi și nu mai puteau continua deplasarea.

Operațiunea de căutare a fost una complexă, desfășurată pe un teren dificil și într-o zonă foarte vastă. Salvamont Brezoi a solicitat sprijinul colegilor din Vâlcea, care au venit cu o dronă dotată cu termoviziune. Totuși, primele încercări nu au dat rezultate, iar din cauza condițiilor dificile, căutările au fost suspendate în jurul orei 04:00, urmând a fi reluate la primele ore ale dimineții.

În final, echipele de intervenție au reușit să îi găsească pe cei trei turiști în viață, fără afecțiuni medicale și fără răni, dar epuizați, uzi, înfometați și speriați.

Share This Article