ISU Vaslui a fost solicitat joi să intervină pentru salvarea unei femei care a căzut într-o fântână din satul Banca!
Potrivit reprezentanților ISU, fântâna are un diametru de aproximativ 80 de centimetri și o adâncime de circa 15 metri, însă femeia nu a ajuns în apă, rămânând blocată în interior. Aceasta era conștientă și comunica cu salvatorii.
La fața locului au fost trimise inițial echipaje ale ISU, o ambulanță și a fost alertat și echipajul de alpiniști al Detașamentului Vaslui.
Însă, înainte de sosirea acestora, femeia a fost extrasă în siguranță, conștientă, de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Banca, cu sprijinul cetățenilor. În aceste condiții, forțele ISU au fost întoarse la bază, către locul incidentului deplasându-se doar ambulanța SAJ.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro