Sursă foto: Facebook/ FC Petrolul Ploiești

Petrolul Ploiești a avut trei reprezentanți la echipele naționale de tineret, în ultimele zile. Este vorba despre Mihnea Rădulescu și Iustin Răducan, convocați la reprezentativa U19 a României, și despre Giorgi Abuashvili, chemat la „naționala” U21 a Georgiei.

Românii Mihnea Rădulescu și Iustin Răducan s-au calificat în următorul tur preliminar al campaniei de calificare la Campionatul European U19.

Echipa națională nu a pierdut niciun meci și a obținut cinci puncte într-o grupă cu Cehia, Finlanda și San Marino. Atât Rădulescu, cât și Răducan au marcat câte un gol în aceste meciuri.

Mai mult, Giorgi Abuashvili a fost introdus pe finalul partidei dintre Georgia și Suedia, din calificările pentru Campionatul European U21.

Pentru mijlocașul petrolist, aceasta a fost a treia prezență în campania de calificări, iar „naționala” țării sale, Georgia, se află pe locul 3 în Grupa C, după 4 etape.

Sursă: Facebook/ FC Petrolul Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *